“Vasul ăsta numit lume stă în mijlocul furtunii și așteaptă să fie bine”

Pornind de la acest citat al Oanei Pellea, tind să recunosc că oamenilor le este foarte ușor să se plângă de ceea ce văd, aud sau cunosc dar nu fac absolut nimic pentru îmbunătățirea lucrurilor. Pe facebook văd cum oamenii își discută soarta, fie a lor fie a altora. Se plâng de copiii care la 14 ani își încep viața sexuală, se plâng de sistemul politic, se plâng că de criza financiară, se plâng că nu-s înțeleși, se plâng că nu găsesc în ȚARĂ ce le trebuie, se plâng de tot și de nimic. Fiecare consideră c-o duce cel mai rău. Este cel mai bătut de soartă, nu s-au pricopsit decât cu probleme, pe strada lor în nicio zi nu răsare soarele, nimeni nu-i înțelege, doar îi judecă, iar ei sunt doar niște bieți copii nevinovați, inocenți din fire. Fiecare își caută norocul în altă parte, dar niciunul nu se gândește la ce-ar putea face pentru țară. Cei care au rămas, a fost fie pentru părinții care i-au născut aici, fie pentru că au o slujbă de care sunt cât de cât mulțumiți, fie pentru că într-adevăr își iubesc țara, și nu-și doresc să o lase goală, pentru a le umple străinilor buzunarele. Ei, continuă să-și slujească țara, fâcând în fiecare zi câte ceva bun pentru ei și pentru cei de lângă ei. Ei n-au dat bir cu fugiții. Au așteptat vremurile rele, au știut că vor veni clipele când li se vor usca gura după binele ce-a fost, dar au sperat și niciodată nu s-au dezarmat de credință, răbdare, iubire, încredere, și speranță. N-au căutat fericirea prin locuri îndepărtate, au continuat să învețe și să muncească pentru ai lor. 

Dar majoritatea, au plecat, s-au dus de la primul semnal de vreme urâtă și grea. S-au îndepărtat de familie, de țară, de tot ce însemna ei, și au uitat cu desăvârșire de unde au plecat. Banii le-au luat mințile, sufletul li s-a prăfuit după avere, și credința a fost curmată de-o nestăvilită dorință de a deține puterea, de a avea mereu dreptate și mereu mai mult. S-au pierdut de ei, și de fericire. Au impresia că sunt fericiți fiindcă au case mari și mașini luxoase, pe când mintea lor e mică, și sufletul rătăcit de atâta răutate și egoism. 

Fiecare așteaptă acel bine, dar nimeni nu face nimic să-l obțină. E ca și cum ai aștepta să vină valurile și să-ți înghită castelul de nisip, ce l-ai construit pe vreme rea. Și acel bine când vine, tot nu suntem mulțumiți, vrem mai mult și mai bine. Vrem să fim noi cei mai tari, să deținem controlul lucrurilor, să ieșim mereu în reflectoarele lumii, să fim, să fim, să fim mai bogați decât suntem. Bogați financiar, se poate! Bogați intelectual, psihic și moral? Acei oameni, sunt săraci cu duhul. 

Am obosit, am scris atâtea și ….nu știu, simt că nu-i bine, că lumea va face exact ce face deobicei: mă vor judeca după acestea. Ei, și? Vreme e pentru toate, eu să fiu sănătoasă. Vă pup, o seară plăcută.Imagine

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s